"Erau odata un mosneag si-o baba; si mosneagul avea o fata, si baba iar o fata. Fata babei era sluta, lenesa, tafnoasa si rea la inima; dar, pentru ca era fata mamei, se alinta cum s-alinta cioara-n lat, lasand tot greul pe fata mosneagului. Fata mosneagului insa era frumoasa, harnica, ascultatoare si buna la inima. Dumnezeu o impodobise cu toate darurile cele bune si frumoase. Dar aceasta fata buna era horopsita si de sora cea de scoarta, si de mama cea vitrega; noroc de la Dumnezeu ca era o fata robace si rabdatoare; caci altfel ar fi fost vai s-amar de pielea ei."